După Lance, potopul!

Lance ArmstrongDeclaraţia lui Lance Armstrong, în interviul pentru Oprah, pentru mine a dărâmat un mit. Oi fi fost naivă, dar omul acesta care a câştigat de şapte ori consecutiv Turul Franţei şi a învins cancerul îmi era drag şi mă inspira. Ca şi mine, poate că mulţi dintre cei ce aflau despre acuzaţiile repetate de dopaj îşi spuneau că invidia sau alte interese îi afecteaza pe cei care nu pot accepta că puterea de fier a voinţei este într-atât de mare încât nu se frânge nici în faţa cancerului sau a durităţii Col du Tourmalet.

Pe scurt, Lance a recunoscut că s-a dopat în toate cele şapte tururi ale Franţei, 1999-2005, pe care le-a câştigat; că se dopa de la mijlocul anilor nouăzeci (cortizon, mai ales); că s-a lăsat mânat de “dorinţa lipsită de scrupule de a câştiga”; că imaginea lui perfectă de atâţia ani a fost “o mare minciună” pe care a apărat-o atacându-i fioros pe aşa-zişii lui detractori. Pentru nici unul dintre cei împotriva cărora a dezlănţuit iadul ca să se apere, această mărturisire nu a fost de-ajuns, nu le-a dat satisfacţie. WADA vrea detalii şi nume pentru a putea descoperi până la capăt schemele care au făcut posibil un dopaj atât de masiv ca întindere în timp. Sportivi de vârf ca Serena Williams sau Novak Djokovic îl numesc “o dezamăgire”, “un trişor” şi “o ruşine pentru toţi sportivii”.

În toiul potopului dezlănţuit de Lance, criticii sunt ocupaţi să afle care sunt proporţiile reale ale dopajului lui Lance, ce rol a jucat în doparea propriei sale echipe US Postal şi cu ajutorul experţilor în limbajul trupului, cât de mult se căieşte Lance cu adevărat şi dacă nu cumva mărturisirea lui urmăreşte mai degrabă recâştigarea dreptului de a concura la triatlon. Dar întrebările sunt mult mai multe de-atât, năpustindu-se cascadă în post-potopul dezlănţuit de Lance. Câţi foşti coechipieri ai lui Lance din US Postal se dopează de fapt, sau chiar, câţi ciclişti dintre medaliaţii Tururilor Franţei? Cât de mulţi sportivi de performanţă îşi datorează victoriile ajutorului mai mult sau mai puţin detectat şi detectabil al drogurilor şi altor forme de dopaj? În câte cazuri de performanţă aplaudăm ceva produs artificial? Sprinterul Yohan Blake, al doilea cel mai rapid om din lume, care parcurge suta de metri în 9,68 secunde, s-a dopat în 2009 şi iată-l acum cu argintul olimpic! Este performanţa înaltă posibilă fără dopaj? De vreme ce tot mai mulţi sportivi sunt descoperiţi dopându-se iar forumurile sunt pline de opinii despre dopajul masiv de la Jocurile Olimpice sau chiar despre corupţia la nivel înalt, din WADA, care pentru interese financiare permite unor sportivi dopaţi să concureze în continuare?

Lance, vinovatul, astăzi spune că nu crede că la acest nivel performanţa poate fi curată. Minte să se disculpe? Crede ce spune măcar acum, în ceasul al doisprezecelea? (Nu e uşor să trebuiască să îi spui fiului tău care te-a apărat el însuşi că ai minţit şi înşelat atâţia ani.) Şi, poate, tot după potopul Lance o să ne întrebăm, nu în ultimul rând, cine sunt eroii noştri azi şi cum am ajuns să facem absolut orice pentru glorie?

[wzslider autoplay=”true” interval=”2500″ transition=”‘slide'”]

 
 
 
%d bloggers like this: