Foto, interviu Alexandra Chițanu

zerofotbal.ro: Bună Alexandra. Vreau să te intreb mai întâi când/cum te-ai apucat să bați mingea… cum ai intrat în lumea baschetului?

Alexandra Chițanu: M-am apucat de baschet când eram în școala generală, mai exact în clasa a 5-a. Eram în timpul orei când au venit două antrenoare de la Olimpia București pentru a face o selecție de fete. Ne-au explicat despre ce sport este vorba, unde este clubul și în ce zi ne asteaptă la primul antrenament. M-am dus împreună cu câteva colege și mi-a plăcut atât de tare încât am decis să continui. Nu mă gândeam că o să ajung așa departe cu baschetul.

zerofotbal.ro: Ai strâns victorii și turnee câștigate și în baschetul 3×3. Care e mai aproape de tine?

Alexandra Chițanu: Anul acesta împreună cu colegele mele de la Agronomia am decis să participăm la cât mai multe turnee de 3×3. În România am participat la 8 turnee. Am câștigat 4 iar în celelalte 4 ne-am clasat pe locul 2. După terminarea turneelor din Romania am mai participat și la un turneu de 3×3 organizat în Grecia pe care l-am și câștigat. Chiar dacă baschetul 5 la 5 este diferit, pot spune că amândouă îmi sunt la fel de aproape.

zerofotbal.ro: Frumos. Doar succese pentru Agronomia București în Liga I, în acest sezon. E mai aproape promovarea decât anul trecut?

Alexandra Chițanu : După părerea mea campionatul de anul acesta e mult mai puternic față de cel precedent. În acest sezon suntem 8 echipe în lupta pentru promovare, dintre care 3 echipe noi. Este Sportul Studențesc, apoi CSM Târgoviște, care vine din Liga Națională și este câștigătoarea Cupei României din sezonul trecut, iar cea de a 3-a echipa… Phoenix Constanța, nou înființată. Noi ne dorim foarte mult promovarea și vom lupta împreună în fiecare meci, pentru că în faza a 2-a orice victorie e importantă pentru a ajunge în Final Four-ul campionatului.

zerofotbal.ro: În timpul junioratului ai jucat multă vreme în naționala României. Cum vezi generația ta? Care sunt vârfurile generației tale?

Alexandra Chitanu: Generația mea este una destul de bună, chiar dacă după ultimul campionat european multe fete talentate au decis să renunțe la acest sport minunat. Chiar și așa suntem o generație bună și sper ca pe viitor să jucam împreună la echipa națională de senioare.

zerofotbal.ro: Și mie îmi pare rău..pentru fetele care nu mai joacă. Oradea va gazdui anul viitor grupa B a Campionatului European U20. Va fi bine pentru echipa României?

Alexandra Chițanu: Având în vedere că anul acesta Campionatul European U20 s-a ținut tot la Oradea unde echipa României a câștigat locul 1 pot spune că este un plus faptul ca se joaca din nou acasă. E un avantaj deoarece publicul român va fi încă o dată alături de echipa României și o vor sprijini la fiecare meci, așa cum o fac de fiecare dată.

zerofotbal.ro: O vorbă, un gând despre… Sonia Vilcinschi?

Alexandra Chițanu: Sonia este una dintre cele mai bune prietene ale mele de când eram mici. Este o tipă “nebună” în sensul bun al cuvântului, carismatică, luptătoare , ambițioasă. Ne înțelegem foarte bine atât în viața de zi cu zi cât și în teren, având în vedere că am jucat foarte mulți ani împreună la diferite echipe. Pot spune că ne încurajăm una pe cealaltă atunci când avem un moment de ”cădere”. Mă bucur că am avut plăcerea s-o cunosc și că în continuare sunt prietenă cu ea. Și da… am doar un singur gând pentru Sonia, acela de a fi aceeași persoană ca și până acum… și ca această prietenie să dureze mult timp de acum încolo.

zerofotbal.ro: Regele Mihai I?

Alexandra Chițanu: Românii ar fi trebuit să aibă mai mult respect pentru tot ce a făcut pentru țara noastră… nu acum când este prea târziu. Dumnezeu să îl odihnească !!!

zerofotbal.ro: Scriitorul preferat? Sportivul preferat?

Alexandra Chițanu: Nu am un scriitor preferat. Sportivul meu preferat este Stephen Curry!

zerofotbal.ro: Deci ești fan Golden State Warriors …mulțumesc Alexandra! Un an nou bun sa ai!

Alexandra Chițanu:Mulțumesc și eu !!

 
 
 
%d bloggers like this: