Foto, interviu Andreea Roșca : “Visez o finală la Roland Garros”

zerofotbal.ro: Bună Andreea! Pentru început vreau să-mi spui… ce te atrage la tenis?

Andreea Roșca: Tenisul este un sport complex, un sport care pe mine m-a maturizat din toate punctele de vedere.

zerofotbal.ro: Te-am văzut jucând pe zgura din parcul Herăstrău și…mi-a plăcut ce-am văzut. Zgura e suprafața ta preferată? Te descurci la fel de bine și pe suprafețe mai rapide?

Andreea Roșca:Da, pot să spun că zgura este suprafața mea preferată, probabil și pentru că am jucat mai multe turnee pe zgură și m-am acomodat. Mă descurc destul de bine și pe hard deoarece eu joc foarte mult în atac și fiind suprafață mai rapidă adversarei îi este greu să le ia.

zerofotbal.ro: Îmi spuneai după turneul câștigat atunci că vrei să prinzi top 100 WTA la 18 ani. E frumos să privești inainte. În viitorul apropiat unde se duc ambițiile tale?

Andreea Roșca:În viitorul apropiat lupt să urc cât mai sus în clasamentul ITF și ITF junior.

zerofotbal.ro: Spune-mi… cum trăiești victoriile?

Andreea Roșca: Pentru mine orice victorie este un plus de încredere. Cu orice victorie simt că mă apropii mai mult de îndeplinirea visului meu.

zerofotbal.ro: Frumos. Ce alte vise mai ai? Ce dorințe mai vrei să se-mplinească?

Andreea Rosca: Sincer pot să spun că visul meu foarte mare este să fiu în finală la Roland Garros și să mă uit în tribune și să-mi văd antrenorul și toată familia cum mă susțin .

zerofotbal.ro: Și înfrângerile? Cum le suporți?

Andreea Roșca: Problema mea mare este că nu știu să pierd, nu prea accept faptul că unele adeversare pot fi mai bune ca mine în ziua respectivă. După fiecare meci de simplu pierdut mă descarc plângând … și după ce mă calmez încerc să analizez ce am greșit și ce nu a mers în ziua aceea.

zerofotbal.ro: Da, plânsul are și-o parte bună… Care-a fost  înfrângerea cea mai grea?

Andreea Rosca: Cu Alexandra Petric, când am pierdut 6-4 în decisiv după 3 ore jumate de joc . Chiar dacă lumea m-a felicitat pentru cum am jucat, pentru mine a fost foarte dureroasă înfrângerea..

zerofotbal.ro: Privind în jurul tău, vezi jucătoare de vârsta ta care se vor ridica foarte sus? Un nume, două…?

Andreea Roșca:Cine cred eu că se poate ridica mult dacă muncește este Cristina Păduraru. Chiar dacă a suferit o accidentare, din câte știu este o persoană foarte ambițioasă. Va avea un viitor frumos în tenis!

zerofotbal.ro: Am notat: Cristina Păduraru. Ce părere ai despre campaniile “gofoundme”? Pot ajuta tenisul? Ai apela la o astfel de campanie?

Andreea Roșca:. După parerea mea succesul ți-l faci cu mâna ta.

N-aș cere ajutor fanilor.

zerofotbal.ro: O vorbă, două, trei despre… Alexandru Berbec?

Andreea Roșca: Alex Berbec este un om deosebit, care m-a ajutat foarte mult. M-a ajutat să mă ridic în tenis. Îi mulțumesc foarte mult și îi voi mulțumi toată viața pentru ce face și pentru ce a făcut pentru mine.

zerofotbal.ro: Simona Halep?

Andreea Roșca: Simona s-a ridicat foarte mult. E o jucătoare foarte muncitoare, care dă orice pe teren. Îmi place foarte mult că în situațiile dificile știe să găsească o cale pentru a reuși să ducă meciul în favoarea ei.

zerofotbal.ro: Cum a trecut vara asta pentru tine? A încăput și ceva relaxare?

Andreea Roșca: Vara asta a fost una frumoasa chiar dacă am stat aproape tot timpul pe terenul de tenis. Am stat pentru că îmi place și am stat lângă oamenii dragi mie. O să am o vacanță la mare timp de o săptămână împreună cu familia mea.

zerofotbal.ro: Ultima carte citită? Ultimul film bun văzut?

Andreea Roșca:Ultima carte citită a fost cartea scrisa de Agassi iar ultimul film văzut a fost Infernul din Zgârie-Nori.

zerofotbal.ro: Mulțumesc Andreea!

Andreea Roșca: Mulțumesc si eu !

Andreea Roșca

Andreea Roșca
Andreea Roșca
Andreea Roșca
Andreea Roșca
Andreea Roșca
Andreea Roșca
Andreea Roșca
Andreea Roșca
Andreea Roșca
Andreea Roșca
Andreea Roșca
Andreea Roșca
Andreea Roșca
Andreea Roșca
Andreea Roșca
Andreea Roșca
Andreea Roșca
Andreea Roșca
Andreea Roșca
Andreea Roșca
Andreea Roșca
Andreea Roșca
Andreea Roșca
Andreea Roșca
Andreea Roșca
Andreea Roșca
Andreea Roșca
Andreea Roșca
Andreea Roșca
Andreea Roșca
Andreea Roșca
Andreea Roșca

 
 
 
%d bloggers like this: