Hidra pursânge

A fost odată …

 Am realizat de ceva vreme că locurile apropiate lacului Băneasa s-au întipărit în fiinţa bucureştenilor şi marchează cum nu se poate mai bine destinele românilor.

 Odată cu înfiinţarea Jockey Club în 1875 şi schimbarea mentalităţii oriental-fanariote a românilor cu una europeană, franceză, a apărut necesitatea construirii unui hipodrom, iar pentru aceasta şi-au dat mâna ofiţeri de cavalerie şi oameni importanţi ai vremii: Nicolae Fleva, primarul Bucureştiului, arhitectul Ion Mincu, Alexandru Marghiloman. Şi a iesit un hipodrom ce concura cu celebrul Longchamp, un loc marcat de caii pursânge importaţi de marii proprietari, de pălăriile doamnelor, de jobenele şi jachetele de culoare neagră sau gri ale domnilor, de florile castanilor, de mizele pariate la fiecare cursă şi de toţi regii României, de la Carol I la Mihai I. Nu e greu să simţi atmosfera vremurilor apuse, aşa cum era la Derby-uri, la Premiul Regal sau în mai, la Premiul Modei. Nu e greu să simţi tensiunea sau rafinamentul între padocuri şi corsajele domniţelor, prinse în copci. E greu însă să simţi că această caravană care înconjura acest sport nobil nu mai există.

Lenin şi Elisabeta

Eforturile Jockey Club de a crea o rasă românească pursânge s-au năruit odată cu căţărarea pe soclu a tovarăşului Lenin. În 1950 hipodromul a căzut odată cu oamenii de seamă ai românilor şi în locul lui s-a ridicat Combinatul poligrafic Casa Scânteii. Bucureştiul a fost stăpânit în anii comunismului doar de caii nemâncaţi de la căruţele ţiganilor şi probabil că rusul cu barbă a aplaudat asta. Aşa cum aplaudă probabil faptul că se odihneşte încă liniştit în Piaţa Roşie. Iar de astă vară, odată cu viziunea sculptorului Costin Ioniţă, s-a suit din nou pe vechiul lui soclu, sub forma unei hidre. Monstrul cu şapte capete a fost realizat de artist pentru ca românii să conştientizeze că sângele lui Lenin curge încă în venele politicienilor de pe malurile Dâmboviţei, dar eu tot sper că Heracle îşi va face apariţia şi la Bucureşti. Şi odată cu el poate se va ridica ceaţa şi vom realiza că avem una dintre puţinele capitale europene care nu are un hipodrom.

E frustrant să vezi atmosfera de la Cheltenham, s-o vezi pe Regina Elisabeta cum împarte din bucuria ei de a vedea cursele cailor, să ştii că am avut şi noi toate astea şi să ştii că nu mai avem parte de nimic din toate astea. Sigur că pot paria pe calea undelor radio la cursele de la Cheltenham, Ascot sau Longchamp dar eu chiar îmi doresc să vad calul aproape de mine, să simt cursa şi poate chiar să port batista la buzunar, în ciuda faptului că tovarăşii şi celelalte capete ale hidrei au interzis şi interzic asta românilor.

Hidra pursânge

 
 
 
%d bloggers like this: