Gigi Becali s-ar putea implica la CSM Bucuresti

December 7, 2020

Se pare ca Gigi Becali nu se multumeste doar cu implicarea in fotbal, la FCSB. Patronul echipei care revendica palmaresul celor de la Steaua Bucuresti ar fi interesat sa investeasca si in handbal, la nici o alta echipa decat la CSM Bucuresti, care a fost una dintre cele mai de succes formatii in handbalul feminin romanesc din ultimii ani de zile. Conform informatiilor oferite de catre cei de la sport.ro, finantatorul de la FCSB ar fi interesat de o noua aventura si are in plan sa aduca mai multe jucatoare din Romania la echipa de fete, dominata in acest moment de handbaliste straine. Nu se stie in ce masura acest lucru ar fi adevarat sau nu, avand in vedere faptul ca declaratiile domnului Becali ar fi mai mult sau mai putin de luat in serios (ca atunci cand a declarat ca va prelua Petrolul Ploiesti si o va duce in UEFA Champions League), insa ar fi o posibilitate ca Becali sa se implice la aceasta echipa. Practic, acesta isi doreste implementarea modelului de la FCSB la o echipa de handbal feminin, insa acest lucru ar urma sa fie mult mai greu si sa nu aibe rezultatele dorite inca din primul sezon. Cu toate acestea, o eventuala contributie a lui Becali ar putea fi mai mult decat benefica pentru un club care a inceput sa fie afectat de probleme financiare in ultima perioada de timp. Se vorbeste chiar despre o situatie similara cu cea a Oltchim Ramnicu Valcea sau HCM Baia Mare, doua echipe dominante in acest sport, insa care au disparut fara urma.

Insa, se pare, si este ingrijorator acest lucru, ca nici CSM Bucuresti nu a fost ferita de problemele financiare pe care le-a suferit sportul romanesc in utlimii ani de zile. Cristina Neagu a rabufnit la adresa conducerii CSM, acuzand neplata restantelor salariale, un fenomen care devine din ce in ce mai obisnuit in sportul romanesc in general. “E și problema restantelor salariale. Abia azi (n.r. – pe 19 noiembrie) am primit salariul din iulie. O echipa care are pretentii in Liga Campionilor trebuie sa-si respecte jucatoarele si sa plateasca salariile la timp!”, a declarat Neagu. 

Becali ar putea fi, astfel, salvatorul lui CSM Bucuresti, un proiect care, atunci cand a aparut in handbalul feminin romanesc, s-a dovedit a fi unul destul de ambitios. De altfel, tigroaicele au reusit incepand din 2014, sa castige 4 campionate, 4 cupe si 3 supercupe, dar si trofeul Ligii Campionilor, pe care CSM l-a castigat in 2016 in urma unei finale de vis cu cele de la Gyor. Aceste vremuri, insa, par a fi de mult apuse, iar echipa a intrat intr-un con de umbra din momentul in care SCM Ramnicu Valcea si-a instalat dominatia asupra campionatului de handbal feminin romanesc, reusind sa intrerupa seria de campionate consecutive castigate de CSM in 2019. Castigand titlul si in 2020, din moment ce campionatul a fost oprit (si nu a mai fost reluat ulterior) avand in vedere pandemia de coronavirus.